miercuri, 16 ianuarie 2019

Vanitățile lui Jon


Stă la marginea patului, numai în chiloți, scărpinându-se cât de discret poate, undeva, pe lângă zona inghinală. Ups! boxerii chinezești sunt rupți și-un deget îi alunecă dincolo de pânză, pe scrot, pe pielea jilăvită și puțin cleioasă. Oare... az-noapte...? Mahmurealea i-a prins căpățâna-ntr-o coroană cu spini de oțel și ăsta este semnul că nu, nu s-a întâmplat nimic. Poate doar o poluție nocturnă...

Întinde mâna peste consoarta care doarme c-un sân dezvelit – sân plin, de femeie care-și alăptează pruncul – și chiar se apleacă puțin peste ea, ca să ajungă cu degetele până la ceasul de o sută de mii de euro.