marți, 11 decembrie 2007

Casa cu tamarisc


roman (fragment)
de
Simona Nicoleta Lazăr




1.

Cuţitul ştirb, cu lama ruginită, sfârteca ştirul şi volbura. Poate din pricina armei atât de nepotrivite, poate din cauza soarelui care suliţa prin spărtura pălăriei de paie ochii neliniştiţi ai băiatului, mâinile mari, crescute nefiresc peste vară, se încurcau întruna în şuviţele vegetale. Roşii şi verzi, le-ai fi asemuit cu resturile de hârtie şi pânzătură, risipite iarna pe uliţa desfundată, după trecerea alaiurilor funambuleşti ale irozilor. Însă, chiar dacă ochii lui priveau macii din grădină şi muşcatele din fereastra Smarandei, fustele ei colorate şi şorţul cu vrâste, el n-ar fi ştiut numi ceea ce vedea doar cu aceste două cuvinte atât de simplu de rostit: roşu şi verde. Şi tocmai pentru că asta nu se putea, inventase el un înţeles anume pentru culori – pentru lipsa lor, mai bine zis.
Citeste integral aici.

Niciun comentariu: